Festivalul „Duminica, la Florii”
🔰Pe 28 aprilie, în satul Cîşliţa-Prut, raionul Cahul, s-a desfăşurat cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului tradiţiilor şi obiceiurilor pentru copii „Duminica, la Florii”, organizat de Primăria satului Cîşliţa-Prut în colaborare cu Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Secţia Cultură Cahul şi AO „Moştenitorii”.
✅ Festivalul este organizat cu scopul realizării unui schimb util de experiențe între formații din diferite zone folclorice ale țării noastre, dar și din alte țări.
🕯️ Duminica Floriilor este nu doar o sărbătoare religioasă, ci și un simbol al noilor începuturi, al promisiunii unei vieți pline de speranță și bucurie.
👏 Mulțumim copiilor pentru sârguință și părinților pentru implicare în activitatea ansamblului.
🤗 Exprimăm recunoștință domnului Valeriu Chiper, pentru promovarea activă a obiceiurilor de primăvară, cât și dezvoltarea la copii a abilităților de protejare a patrimoniului cultural.



